Andy Neagu debutează în industria muzicală cu o piesă ce are un sound înălțător și motivant, care te face să simți intens orice emoție și să te eliberezi de griji.

,,Fire” este despre focul din sufletele și din privirile noastre care ne dă speranța că putem merge mai departe, indiferent de cât am suferit în trecut. Piesa îi încurajează pe tineri să creadă în ei și să nu se lase niciodată bătuți, să nu își nege vreodată focul interior.

Clipul este unul expresiv în care Andy simte cu intensitate piesa și în care ne prezintă o atitudine plină de încredere.

,, Fire este o piesă care mă răscolește și mă reprezintă, care îmi dă o stare emoțională intensă. Îmi doresc să o dedic bunicii mele care s-a stins în urmă cu o lună și care mă susținea foarte mult. Îmi știa toate piesele și se ruga pentru mine, însă sunt sigur că este mândră  și că mă aude de acolo de sus.” –  a spus Andy despre prima sa piesă.

Andy este un artist care a avut prima tangență cu muzica de la vârsta de 8 ani, iar primul său mentor, Ioan Bâgea, este cel care i-a descoperit zvâcul pentru pop-rock și cel care l-a înscris la Vocea României JR. Acolo, Andy a impresionat cu prestația sa și a convins-o pe Inna să întoarcă scaunul.

De muzica single-ului de debut al lui Andy s-a ocupat Andreea Avarvari (AVA), versurile au fost scrise de Dorian Micu, iar orchestrația a fost realizată de Grecan Mihai.

https://www.youtube.com/watch?v=yy3Ro1keXqI

Recommended Posts

No comment yet, add your voice below!


Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *